: Pentru programari Luni - Vineri 09:00 - 18:00
  Contact : 0733.729.445

All posts by Liliana Constantinescu

Sindromul vertiginos

Ce este verijul și amețeala?

Vertijul reprezintă o senzaţie falsă de mişcare. Oamenii descriu vertijul ca o senzaţie în care simt că se învârt sau că mediul înconjurător se învârte în jurul lor.

Amețeala include senzația de cap tulbure, dezechilibru, dezorientare în spațiu, intoleranță la mișcare, senzație de plutire.

Este foarte important diferențierea vertijului de amețeală, vertijul propiu-zis este adesea rezultatul unei afecțiuni ale urechii interne  iar amețeala poate fi un simptom al diverselor afecțiuni sistemice, cardiovasculare sau ale sistemului nervos central.

Pacienții acuză cel mai frecvent vertij sau amețeală însoțite de senzație de greață, vărsătură, tulburare de echilibru care pot compromite semnificativ activitățile zilnice și viața pacientului.

30 % din consultațiile ORL sunt pentru amețeală/vertij conform Organizației Mondiale a Sănătații.

Citeste articol

SURDITATEA PROFESIONALÃ

Ce este surditatea profesională?

Scãderea permanentã a pragului auditiv la frecvența de 4000 Hz, cu peste 30 dB, în general simetricã și bilateralã, fãrã interesarea frecvențelor conversaționale, de etiologie profesionalã.

Este determinatã de expunerea prelungitã la zgomot în timpul muncii, si se traduce clinic prin pierdere de auz si acufene (tiuituri in ureche).

PZ1

Citeste articol

RINITA ALERGICA

Ce este rinita alergica?

Rinita alergica este o boala inflamatorie a mucoasei nazale, care determina o varietate de simptome rinologice de intensitate mai mare sau mai mica în functie de expunerea la factorii care o declanseaza sau de gravitatea afectiunii.

ra2

Asocierea din ce în ce mai frecventa a rinitei alergice cu alte afectiuni a adus la cresterea numarului acestor comorbiditati in cadrul populatiei: poate produce sau influenta astmul bronsic sau sinusita si este un factor favorizant pentru otita medie la copii.

Mecanismul alergiei nazo-sinusale este de natura imunologica, fiind reprezentat de reactia antigen-anticorp. Introducerea în organism a unor substante straine (antigeni sau alergeni) determina formarea de substante antagoniste specifice (anticorpi) care se fixeaza pe mastocitele mucoasei nazale numai la indivizii cu anumita structura imunologica, denumiti atopici.

Reintroducerea aceluiasi alergen sau antigen în organism va provoca, la nivelul mucoasei nazale, conflictul antigen-anticorp care determina reactia alergica prin degranularea mastocitelor cu sinteza si eliberarea mediatorilor chimici ai inflamatiei responsabili de perturbarile functionale si structurale ale mucoasei nazale: histamina, leucotriere, prostaglandine.

ra3

Histopatologic, alergia vasosinusala se caracterizeaza prin: edem, hipersecretie apoasa, hipertrofia si transformarea polipoida a mucoasei nazosinusale.

Citeste articol

Program de testare ORL + auz adulți și copii

” Nu presupune că auzi bine, vino și testează-te!”

„Lipsa văzului separă oamenii de obiecte, lipsa auzului separă oamenii de oameni” – Hellen Keller
Auzul este unul din simturile care ne tine in contact cu mediul inconjurator, inca din viata intrauterina. Deficienta de auz conduce la limitari in dezvoltarea limbajului, influenteaza negativ asimilarea de informatii si are impact asupra organizarii memoriei si capacitatii de adaptare.

images (2)

Scopul acestui program  este depistarea precoce a afecțiunilor cu debut simptomatic și asimptomatic din sfera ORL precum și a eventualelor deficiențe de auz (scăderea capacității de a auzi).

Se adresează următoarelor categorii de pacienți:

audio2ureche 3

 

  • Copii ≥ 5 ani  care reacționează parțial la sunete, nu vorbește clar, au  tendința de a se apropia foarte tare de sursa de unde provine sunetul (Ex. de televizor), are o atenție scăzută la lecțiile interactive din școală și grădiniță, suferă otite în mod repetat.
  • evaluarea unei posibile pierderi de auz la o persoana care a observat o problema persistentă la una sau la ambele urechi  sau care au dificultăți de a întelege o conversație.
  • persoanele expuse în mod repetat zgomotelor intense sau supuse tratamentelor cu antibiotice precum Gentamicina, Streptomicina.
  • persoane care prezintă acufene (țiuituri) în ureche, pierderi de echilibru, tulburări de orientare în mediul înconjurător.
  • Testarea funcției auditive și depistarea afecțiunilor din sfera ORL ca și parte a examinărilor de rutină.
Citeste articol

Otita seroasă acută

 

În otita seroasă apare o secreție seroasă sau mucoasă în urechea medie după o infecție respiratorie sau auriculară, ce determină scăderea auzului și senzație de ureche plină, care de obicei nu produce durere sau febră.

OS 1

 

Lichidul din ureche este de culoare gãlbuie, este steril, coaguleazã în prezenta aerului, produce o alterare a auzului iar in timp lichidul se îngroașă și devine lipicios crescând riscul de afectare ireversibilă a auzului.

 

Categoria cea mai des afectată de otita seroasă sunt copii precum și adulții cu deviații de sept sau alte modificări ale structurii nazale, teren alergic sau atopic, malformații congenitale velopalatine, cei care fac  scufundări sau călătorii cu avionul, imunitate scăzută, cu tumori sau fumătorii pasivi.

 Care sunt simptomele?

         Ne intereseză în primul rând istoricul medical al pacientului dacă a avut recent infecții respiratorii sau alte episoade de otită.  Dominantã este hipoacuzia de transmisie (20–30dB), cu senzație de ureche înfundatã și presiune auricularã.

Unii pacienți descriu o senzație de lichid în ureche, lichid care se deplaseazã la mișcãrile capului. Pot apãrea și acufene (țiuituri în ureche), de obicei de tonalitate joasã, și autofonie.

Citeste articol

Audiologia

Supraspecializare ORL care permite identificarea  tulburărilor de auz.

Tulburările de auz sunt reprezentate de:

  • Hipoacuzia sau surditatea – scăderea auzului.
  • Hiperacuzia – senzația că sunetele sunt prea tari, chiar deranjante.
  • Presbiacuzia – scăderea senilă a auzului.
  • Acufene /tinitus senzația pacientului că aude sunete.

Testele folosite sunt efectuate  într-o camera izolată fonic cu ajutorul unor căști audio care permit contactul verbal cu medicul sau audiologul în timpul efectuării testării.

Citeste articol

ACUFENE , tinitus, țiuituri în ureche

Ce sunt acufenele?

Acufenele reprezintă zgomotele percepute, în mod eronat, în urechi sau în tot capul, ca o țiuitură, vâjăială, fluierături. Urechea internă conţine celule care simt mişcările şi vibraţiile pe care le  transmit către creier ca sunete. Apar când aceste celule nu funcţionează corect şi transmit impulsuri electrice pe care creierul le interpretează greşit ca fiind sunete.

Aceste senzaţii auditive anormale pot fi  percepute în acelaşi ritm cu bătăile inimii sau cu respiraţia, pot fi continue sau le poţi auzi o perioadă, după care dispar ca apoi să revină.

Citeste articol